Locaţie şi cadrul natural
Sat din componenÅ£a comunei CriÅŸan, Mila 23 este situat în extremitatea nordică a primei bucle a « Marelui M » (Dunărea veche), acolo unde vechiul curs măsura a douăzeci ÅŸi treia milă a braÅ£ului Sulina, de la gura de vărsare. DistanÈ›a până în satul CriÈ™an este de aproximativ 6 km care pot fi parcurÈ™i exclusiv pe apă. În spatele caselor aliniate de-a lungul Dunării se întinde o reÅ£ea de canale aparÅ£inând unei amenajări piscicole centrate de lacul Obretinu Mare. Localitatea se întindea odinioară numai pe malul drept al Dunării Vechi (pe stânga cum vii dinspre CriÅŸan), dar locuinÅ£ele au început să se extindă ÅŸi vizavi. În ultimii ani, satul a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă din punct de vedere turistic.
Istoric
Localitatea a fost întemeiată la începutul secolului al XIX-lea de pescarii lipoveni. Până în anul 1947 a purtat numele de Principele Mircea.
Bătrânii satului povestesc că înaintaÅŸii lor s-au aÅŸezat pe Grindul Mila 23 în urmă cu aproximativ 200 de ani după ce au fugit din Rusia pentru că au refuzat să se supună poruncilor Å£arului Petru de a-ÅŸi tăia bărbile ÅŸi de a recunoaÅŸte modificările aduse canoanelor bisericeÅŸti din Imperiul de Răsărit.
RuÈ™ii lipoveni sunt cunoscuÈ›i în întreaga lume sub denumirea de „staroveri”(de credință veche) sau „starobreaÈ›i” (de rit vechi), pentru că folosesc calendarul ortodox de rit vechi. Schisma religioasă care a avut loc în Rusia în sec.XVII È™i prigoana împotriva celor care se împotriveau reformelor, i-au determinat pe ruÈ™ii staroveri să-È™i părăsească locurile natale È™i să migreze în multe colÈ›uri ale lumii. Începând cu sec.XVIII, numeroÈ™i staroveri s-au stabilit pe anumite teritorii din România, aici fiind cunoscuÈ›i sub denumirea de „lipoveni”.
După spusele bătrânilor, ruÈ™ii lipoveni care s-au stabilit în Mila 23 au venit din Chilia Nouă È™i Vâlcov, de pe malul celălalt al Dunării, în vecinătatea comunei Chilia Veche, JudeÈ›ul Tulcea. Primii locuitori ai acestui sat s-au stabilit pe malul drept al Dunării Vechi, fiind atraÈ™i de zona bogată în peÈ™te È™i vânat.
Din cauza inundaÅ£iilor din 1970 ÅŸi 1975 foarte multe familii au avut de suferit È™i au fost nevoite să părăsească satul, plecând la oraÈ™ sau spre alte destinaÈ›ii. Între anii 1970-1972 apa acoperise uliÈ›ele satului. Bărcile erau legate de clanÈ›ele uÈ™ilor, găinile erau adăpostite în podurile caselor, iar peÈ™tele prins de pescari era păstrat în camerele inundate. Copiii mergeau la È™coală cu o barcă mare cu rame. În fiecare zi prin rotaÈ›ie părinÈ›ii însoÈ›eau copiii la È™coală, iar după terminarea cursurilor ei urcau în barcă È™i erau duÈ™i pe la casele lor, unde erau preluaÈ›i de membrii familiilor, deoarece erau expuÈ™i la pericole. “Copii fiind, nu ne dădeam seama de pericolul de-a ne răsturna; eram bucuroÈ™i È™i fericiÈ›i că suntem împreună. Casele noastre erau amplasate pe câte un petec de pământ, puÅ£in mai sus față de nivelul străzilor inundate. Micile noastre plăceri erau legate de apă, că doar apă era pretutindeni. Organizam competiÈ›ii cu albiile metalice, iar vâsle era mânuÈ›ele noastre. Problemele s-au încheiat atunci când s-a construit un dig de protecÈ›ie È™i o platformă unde localnicii care au avut casele distruse în totalitate, au putut începe o nouă viață.” – Elena Munteanu, localnică Mila 23.
Populaţie
În prezent sunt 493 de locuitori din care 2/3 sunt ruÅŸi-lipoveni ÅŸi 157 de gospodării.
Ocupaţii tradiţionale
Principala ocupaÅ£ie o constituie pescuitul. Lipovenii sunt cunoscuÈ›i ca fiind buni pescari. Asocierea cu această ocupaÈ›ie se explică prin existenÈ›a comunităților de lipoveni în vecinătatea apelor în general È™i în Delta Dunării în mod special.
Alte activități specifice sunt grădinăritul și apicultura.
Locuitorii acestui sat sunt renumiÅ£i pentru mânuirea vâslelor, câÅ£iva dintre ei ridicând în ultimele decenii acest renume al sporturilor nautice la nivel mondial. De la Mila 23 au plecat în anii ’60 mai mulÅ£i canoiÅŸti ÅŸi kaiaciÅŸti care au adus României un număr impresionat de medalii olimpice, mondiale ÅŸi europene. Ivan Patzaichin este cel mai cunoscut dintre cei care au fost luaÅ£i din bărcile lor pescăreÅŸti de antrenori de kaiac ÅŸi de canoe din BucureÅŸti devenind, în scurt timp, campioni invincibili. El este considerat cel mai mare canoist din toate timpurile, fiind idolul multor tineri din zonă, o adevărată legendă vie.
Alături de Patzaichin s-au mai aflat canoistul Serghe Covaliov şi kaiacistele Agafia Buhaev şi Culina Popov. Rudele lor din satul Mila 23 pot relata turiştilor amintiri din copilăria marilor sportivi.
Obiceiuri şi tradiţii (sărbători religioase şi laice, locuinţe, port, gastronomie)
Punctul de atracÅ£ie al localităţii îl constituie Biserica Ortodoxă de rit vechi cu hramul „SfinÅ£ii Arhangheli Mihail ÅŸi Gavriil”, zidită între anii 1897-1925. O altă biserică ortodoxă de rit vechi cu hramul „Sf. Ioan Gura de Aur” a fost ctitorită în anul 1983.
Obiceiurile ruÈ™ilor-lipoveni sunt strâns legate de sărbătorile religioase, ei conservându-ÅŸi cel mai bine tradiÅ£iile. Calendarul pe care îl respectă a rămas cel Iulian, decalat cu 13 zile. Până în zilele noastre, ruÈ™ii lipoveni È™i-au păstrat obiceiul efectuării Sfintei Cruci în aproape orice activitate pe care o întreprind.
Cel mai bine s-au păstrat obiceiurile legate de maslenniță (Sărbătoarea brânzei sau Lăsatul secului) È™i anume obiceiurile păstrate din săptămâna dinaintea postului PaÈ™telui. Este o săptămâna de voie bună, sărbătorită cu cântece È™i multă veselie, cu preparate specifice zonei (blinî, vareniki, piraÈ™chi etc).
De Crăciun se colindă, vestindu-se naÈ™terea Domnului, niciodată înainte de sărbătoarea propriu-zisă, ci numai după oficierea Sfintei Liturghii È™i cu un singur colind în repertoriu: „Hristos se naÈ™te” (Hristos rajdaetsya), preluat din cântările religioase.
PaÅŸtele este o sărbătoare foarte importantă pentru ruÈ™ii-lipoveni. Cu această ocazie se reunesc membrii familiei, iar pe mese sunt nelipsite ouăle roÈ™ii È™i cozonacii, care se sfinÈ›esc dimineaÈ›a, în ziua învierii Domnului Isus Hristos, după Sfânta Liturghie.
Mieii nu sunt sacrificaÈ›i, ei făcând parte din tradiÈ›ia ruÈ™ilor-lipoveni. În toată perioada PaÈ™telui, atunci când se întâlnesc, la lipoveni există obiceiul de a se pupa de trei ori. Se spune „Hristos a înviat!” („Hristos voskrese!”) È™i se răspunde „Adevărat a înviat!” („Voistinu voskrese!”).
Botezul noului- născut se face prin scufundarea totală, de trei ori, a copilului în cristelniță. NaÈ™ii de botez nu sunt neapărat un cuplu ÅŸi au de cele mai multe ori vârste fragede. Prenumele copilului, în general unul singur, era în trecut sugerat de preot È™i ales în funcÈ›ie de sfinÈ›ii sărbătoriÈ›i în ziua naÈ™terii copilului.
Crucea ruÈ™ilor lipoveni este cu opt colÈ›uri, iar numele Mântuitorului se ortografiază cu un singur „i”: Isus Hristos. Înconjurul bisericilor în timpul procesiunilor preligioase se face în sensul acelor ceasornicului, iar oficierea liturghiei se face cu È™apte prescuri, nu cu cinci.
Căsătoria este precedată de logodna celor doi tineri, ocazie cu care, până la nuntă se organizau petreceri la casele celor logodiÈ›i: „acolisnaia” la băiat È™i „diviÈ™nic” la viitoarea mireasă.
Până nu demult, se organizau È™ezători, iar fetele È™i femeile cântau È™i confecÈ›ionau batiste cu marginea dantelată, pe care apoi le dăruiau naÈ™ilor înainte de cununia religioasă, ce avea loc imediat dupa Sfânta Liturghie. E practic un obicei de vânzare È™i cumpărare a miresei de la casa părintească, ocazie cu care se cântă diferite cântece.
Până în zilele noastre s-a păstrat obiceiul ca mirii să se cunune în costume tradiÈ›ionale. După oficierea slujbei de căsătorie, mirii se îndreptau către casa mirelui însoÈ›iÈ›i de naÈ™i, ducând împreună o icoană, pe noul drum. După ce primeau binecuvântarea preoÈ›ilor, începea petrecerea, care È›inea trei zile: în prima zi era cununia, în a doua mirii primeau cadouri de la nuntaÈ™i, iar în a treia se prepara ciorba de potroace. ToÈ›i nuntaÈ™ii mergeau pe la casele celor care au participat la nuntă, cerând câte o gaină, iar dacă n-o primeau, intrau în curte È™i nu plecau până n-o prindeau. Nimeni nu se supăra, toÈ›i râdeau È™i făceau glume, acest obicei păstrându-se multă vreme.
Toate casele din Mila 23 sunt cu prispă, exceptând, bineînÅ£eles, pensiunile turistice construite de localnici în ultimii ani. Intrarea în curte sau în gospodărie se face, obligatoriu, dinspre malul Dunării Vechi. Ferestrele caselor sunt de dimensiuni mici, din lemn vopsit cu albastru. La fel ÅŸi pereÅ£ii locuinÅ£elor din acest sat – ca de altfel majoritatea caselor lipoveneÅŸti din Deltă - sunt zugrăviÅ£i cu var albăstrui. Este vorba de o nuanţă de “siniliu” specifică satelor lipoveneÅŸti. Localnicii spun că nu este întâmplătoare utilizarea preponderentă a culorii albastru deschis la tâmplăria ÅŸi pereÅ£ii locuinÅ£elor din preajma apelor. Potrivit acestora, culoarea “sinilie” este o armă eficace de apărare împotriva “hoardelor” de Å£ânÅ£ari care pot face viaÅ£a amară sutelor de turiÅŸti ce trec pragul sătenilor din Mila 23.
Satul este locuit în majoritate de ruÅŸi lipoveni. În faÈ›a casei, la intrarea principală, ruÈ™ii lipoveni aÈ™ează o cruce, din metal sau lemn, în faÈ›a căreia se închină preotul când umblă pe la casele oamenilor È™i orice altă persoană care le calcă pragul. În fiecare casă, pe peretele de la răsărit, sunt puse icoane, acestea ocupând un loc de cinste.
Un element distinct È™i nelipsit al gospodăriei tradiÈ›ionale lipoveneÈ™ti este soba specifică în formă de pat (lijanca) È™i baia specifică, foarte asemănătoare saunei.
La Mila 23 s-a descoperit amplasamentul unei locuinÅ£e din epoca cuprului, aparÅ£inând culturii GumelniÅ£a: “casa din Tarschina” considerată cea mai veche locuinţă din Delta Dunării. Pe baza datărilor cu carbon radioactive, arheologii au estimat că situl ar avea aproape 7000 de ani (4900-4350 îHR).
Până nu demult, nu existau deosebiri între portul cotidian È™i cel bisericesc. Azi, portul tradiÈ›ional este asociat cu viaÈ›a religioasă, oamenii purtându-l numai la biserică. Odată cu înfiinÈ›area ansamblurilor folclorice, portul tradiÈ›ional a suferit anumite modificări.
Astfel, la bărbaÈ›i, portul cuprindea: cizme sau pantofi, pantaloni largi È™i cămașă fără guler (rubaÈ™ka), purtată peste pantaloni È™i legată cu un brâu cu ciucuri, din lână colorată (pois).
Femeile purtau obligatoriu batic. Fetele nemăritate purtau părut împletit într-o singură coadă, în care îÈ™i prindeau o panglică. Fetele care se căsătoreau purtau părul împletit în două cozi, ca simbol al ideii de cuplu.
În urmă cu nu mai mult de 60 de ani, în satul Mila 23 exista un cor lipovenesc mixt, care cânta atât în satul de origine, cât È™i în cele învecinate. În ultimul deceniu, la iniÈ›iativa unor membri marcanÈ›i ai comunei CriÈ™an È™i ai satului Mila23 în special s-a înfiinÈ›at corul „Sinicika”, participant È™i premiant la multe concursuri, festivaluri interetnice È™i festivități.
Specificul local este în general bazat pe peÈ™tele de apă dulce pescuit de localnici din Dunăre, gospodinele din satul Mila 23 fiind nu o dată câÈ™tigătoare ale diverselor concursuri gastronomice, ca de exemplu locul întâi obÈ›inut la competiÈ›ia „Cea mai bună gastronomie deltaică”.
Din anul 2010, la Mila 23, pe 28 august se sărbătoreÈ™te „Ziua satului”, prilej cu care elevii ce studiază limba rusă maternă la Școala Gimnazială din sat, susÈ›in un program artistic deosebit, constând în cântece È™i dansuri tradiÈ›ionale, atât pentru localnici, cât È™i pentru turiÈ™ti.
